Cine intră în istorie. Ea știe

Ea știe tot. Nu e membră în nicio academie, în nicio societate a oamenilor de știință, dar face descoperiri importante. Știe când sunt trist și știe cum să mă înveselească. Știe și îmi oferă întodeauna ce-mi place. Și nu odată a știut mai bine decât mine ce e mai bine de făcut. Mă sfătuiește și mă îngrijește. Face ce nu știu eu să fac. De pildă, tort diplomat.

Știe să țină casa curată, să-mi calce cămăși cu care să dau bine pe sticlă, la televizor. Știe să-mi coasă la loc nasturii, când trag prea tare de ei De pildă știe întodeauna ce sărbătoare este sau urmează, ce se cuvine și nu se cuvine în acea zi și-mi povestește și viața sfinților pomeniți. Ea m-a dus din nou de mână la biserică. În universul mare al credinței, așa cum o făcuse mama, în copilăria mea.

Ei îi place să călătorească și să vorbească cu ceilalți, a cunoscut o mulțime de oameni minunați. Prin ea, i-am cunoscut și eu. A făcut interviuri cu oameni pe care i-ai fi socotit obișnuiți, dacă nu i-ar fi descoperit ea. Sfinți și meserii, Eu și Dumnezeu sunt documentare în care i-am cunoscut pe toți și în care am apărut, într-unul, și eu.

Așa am și cunoscut-o pe Cristina. Mi-a luat un interviu despre Dumnezeul meu, care pe atunci era mai mult intuit. Și mai mult de ea decît de mine.

Au trecut zece ani de atunci. Cristina Andrei a mai scris între timp și două cărți. Un roman și o carte de proză scurtă. ”Abonatul nu poate fi contactat” și ”Matriarhat”. Tot de atunci încoace a devenit, în fața altarului soția mea. Pentru tot ce a făcut, pentru restul oamenilor și pentru mine ea intră în această săptămână în istorie.

De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, pentru mine intră în istorie în fiecare zi.