Neînfrînți și necalificați. Naționala de tineret la fotbal a realizat această performanță, cu care intră în istorie în această săptămînă. Tinerii fotbaliști români au pus o etichetă, prin performanța lor, pe destinul istoric al României.

Am învățat în copilărie la toate orele de istorie că Țările Române au luptat pentru neatîrnare și independență, de-a lungul evului mediu. Toate bătăliile au fost victorii, sau înfrîngeri transformate în victorie. La capătul cărora domnitorii valahi și moldoveni au plătit tribut către Poarta Otomană. Neînfrînți și necalificați.

Singurele mari calificări istorice ale românilor au fost cucerirea independenței în 1877 și făurirea Marii Uniri, în 1918. Dar peste numai o jumătate de veac, și aceste victorii intrau sub același implacabil destin: după întoarcerea armelor împotriva Germaniei în august 1944, n-am fost considerați cobeligeranți, ci agresori și România a intrat sub ocupație sovieto-comunistă.

Recomandări

ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
EUROPA ÎNVINGE CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE

Neînfrînți am ieșit din decembrie 1989. Dar nu ne-am calificat la democrație și economia de piață. La fel suntem și astăzi. Luptăm împotriva pandemiei cu armele istorice, pe care le avem: restricții și supunere. Neînfrînți și necalificați, privim cum istoria trece pe lîngă noi și plătim în continuare tribut, cui ne cere. Pînă la o nouă victorie, care poate nu va fi și o nouă înfrîngere. Sau pînă cînd vom transforma iarăși o înfrîngere într-o victorie. Românii nu sînt niciodată definitiv înfrînți: mîndria noastră nu moare niciodată. Precum naționala de fotbal, așteptăm un nou campionat și credem în calificare. Neînfrînți și necalificați, scandăm ”Hai, România!”