Săptămâna asta, cu ceva tupeu, aș putea să mă bag singur în istorie. E ziua mea. De fapt, intru în istorie la propriu. Încep și săpături pentru dezgroparea victimelor dintr-o groapă comună, de la Caransebeș. Intru în istorie cu lopata. Pentru ei.

Cu puțin noroc, și odată cu ei.

Ce m-ar îndritui la asta? împrejurările!
De ziua mea s-au întîmplat lucruri importante. De pildă, la 22 mai 1762 s-a inaugurat la Roma Fontana di Trevi. De ziua mea, în 22 mai1948 guvernul Petru Groza i-a retras cetățenia română regelui Mihai, care avea să o reprimească în 1997. Tot de ziua mea, au fost eliberați jurnaliștii români răpiți în Irak. Dacă aș spune ”de Traian Băsescu”, ar avea un dublu înțeles.

Recomandări

CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CUM ÎNVINGE EUROPA CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

22 mai 1848 Regele Mihai pierde cetațenia română

22 mai 2005 eliberarea jurnaliștilor răpiți în Irak

Dacă intru în istorie, mă alătur cu ziua mea unui șir lung de sărbătoriți. Pe 22 mai s-a născut Marta Washington, prima primă doamnă a Statelor Unite – dar tot într-o zi de 22 mai a și murit. În 1813 s-a născut Richard Wagner, în 1859 sir Arthur Conan Doyle. Tot de ziua mea s-a născut Lawrence Olivier, actorul meu preferat. Pe 22 mai s-a născut scriitorul român Vasile Andru, căruia i-am luat primul meu interviu, în 1990. Debutam în presa literară, la revista Interval. Care acum e istorie și ea. Pe 22 mai s-a născut și academicianul Răzvan Teodorescu, istoric de artă, alături de care mă vedeți aici, la Aleph News. De ziua mea, în istorie am o companie aleasa și plăcută.

Ca să nu mai zic că tot de ziua mea au văzut lumina zilei Novak Djocovici și fotomodelul Naomi Campbell.

Ca lucurile să se potrivească întocmai și să mă simt și mai bine, pe 22 mai e Ziua Europeană Împotriva Obezității. E clar că mă potrivesc cu ziua mea.