Cine intră în istorie. Sorin Cîmpeanu

Săptămîna asa merită să intre în istorie Sorin Cîmpeanu. Pentru că nu se teme de drobul de sare. E singurul ministru cu ceva curaj, dintr-o masă amorfă care stă și privește în gol, la hîrtiile de pe birou. El a luat taurul de coarne și a hotărît: de luni, copiii merg la școală. Nu de unul singur – a reușit să-i convingă și pe restul că, totuși, cu toate riscurile, e nevoie de școală.

Își anunțase din timp intenția și l-a ajutat și rata îmbolnăvirilor, acum în scădere. A avut prudența să ia și binecuvîntare de la Cotroceni. E neîndoielinic o apropiere de normalitate și un semn că se poate. Pentru că am trăit să o vedem și pe asta: elevi care vor la școală. Care s-au săturat, în sfîrșit, de tablete.

Ei sînt primii care au sesizat cît de mult le lipsesc nu doar colegii, ci și interacțiunea în clasă. Căci pe lumea asta autodidacți au fost puțini. A înțeles acest lucru și ministrul Cîmpeanu. Deși doar jumătate din profesori au vrut să se vaccineze și dintre aceștia abia o altă jumătate au ajuns să o facă, riscă totul pe o carte. Să înceapă școala. Trebuie cumva să ieșim din această letargie.

A crescut și procentul de infectare de la care școlile s-ar putea închide din nou: 6% îmbolnăviri la mia de locuitori, față de 3% cît era pînă acum intrarea în scenariul roșu. În Germania, școlile au fost ultimele care s-au închis cînd pandemia a luat-o razna. La noi s-au închis primele, așa cum făcea Ceaușescu cu circulația, la primul fulg de nea. Dacă acolo nu s-a pus preț pe învățămîntul on line, cu atît mai puțin o putem face noi. E ce a înțeles foarte repede ministrul Cîmpeanu, din păcate singurul care parcă știe ce are de făcut.