Starețul Zenovie de la Mînăstirea Nechit din Neamț a făcut Covid. În aparență, nu e nici știre și cu atît mai puțin îi deschide starețului poarta către istorie. Dar părintele stareț nu e un om al bisericii, ca oricare altul. E unul cu convingeri puternice. Antivacciniste. Care acum respiră cu greutate, pentru că are insuficiență respiratorie din cauza virusului. E internat la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.  

Nu e internat la ATI, ci pe secţie, e într-o stare stabilă, e conştient şi cooperant. Dar probabil nu într-atît de cooperant, încît să-și schimbe părerile. Părintele Zenovie a anunțat anul trecut o apocalipsă a vaccinării: ”Este orice, vaccin nu este. Toţi cei care şi-au făcut vaccinul să se aştepte la următoarele boli: boli teribile de piele, insuficienţă renală, accidente vasculare cerebrale, boli cardiace, boli neurologice, paralizie. Oamenii care au fost vaccinaţi nu vor avea putere să meargă, vor fi zombi. După vaccinare, după o perioadă mică de timp şi în combinaţie cu noua boală, pielea oamenilor se va umple de solzi, ca la peşti”.

Nimeni nu s-a trezit cu solzi, după vaccinare. În schimb, nevaccinat, părintele Zenovie s-a trezit cu Covid-19. Tocmai el, care spunea că vaccinații vor fi foarte nefericiți și nici nu vor avea timp să se pocăiască, din cauza faptei lor împotriva lui Dumnezeu, e pe patul de spital. Părintele stareț e cel mai bun exemplu că Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă. Atît credință, cît și discernămînt.

Recomandări

CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CUM ÎNVINGE EUROPA CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Credință i-a dar arhimandritului Zenovie, dar i-a dat și o imaginație prea bogată.   Starețul de la mînăstirea Nechit intră în istorie, ca exemplu de om coborît cu mintea și picioarele pe pămînt. Tratat de Covid de oameni care nu sînt nici zombi și nici n-au solzi pentru că s-au vaccinat, părintele Zenovie are tot timpul să se pocăiască și să se gîndească. Dacă intră sau nu în istorie, ca un om al lui Dumnezeu, ori ca unul care nu a crezut în ceea ce de fapt Dumnezeu le-a dat oamenilor. În niciun caz solzi, ci puterea de a se feri de boală și moarte.