În primăvara anului 1916, Zosim Chirtop, tînăr avocat din Cîmpeni a fost condamnat la 3 ani închisoare de autoritățile maghiare, pentru trădare: făcuse propagandă în favoarea Unirii. A fost închis în temnița de la Vaț, din Ungaria, de unde a fost eliberat după șase luni, în urma unei campanii de presă. E de înțeles că la 1 Decembrie 1918 s-a regăsit la Alba Iulia în fruntea moților săi, pe care i-a reprezentat după Unire în Consiliul Dirigent şi apoi ca “senator pe viaţă”.

La instaurarea guvenului comunist al lui Petru Groza la 6 martie 1945 era un om în vîrstă, care nu voia decît să-şi trăiască liniştit bătrîneţile. Dar n-a fost așa. Bătrînul patriot a devenit țintă a turnătoriilor, precum una care spunea că ”a spus că nu există lege care poate să-l scoată pe el din casă, în care nu va călca picior de comunist”. Singurul martor care l-a apărat în fața autorităților comuniste pe bătrînul avocat Chirtop a fost un evreu pe care ”l-a apărat în trecut”. În schimb, primarul comunist îl acuza la Securitate că ”ori de cîte ori trece pe lîngă mine, mă înjură şi mă ameninţă, că în curînd va răsări soarele lui şi va fi vai de mine”.

Zosim Chirtop, reprezentatul moţilor la Marea Unire împlinise venerabila vîrstă de 82 de ani. Securitatea recunoștea că ”acest individ este foarte periculos regimului, avînd influenţă în masele largi ale moţilor”. După opt ani de hărțuieli, a venit deznodămîntul: în februarie 1952 fiul său a fost trimis în lagăr, iar Zosim a fost deportat la Rîmnicu Sărat. Înainte de a fi scos din casa în care-i primise în 1920 pe Regele Ferdinand și Regina Maria, le-a mai aruncat în față comuniștilor ”ceea ce vreţi voi, e să ne vindeţi ţara!”. După mai puțin de o lună, bătrînul avocat murea în deportare, la  16 martie 1953, departe de moții pe care-i iubise și care l-au trimis în 1918 la Alba Iulia să spună DA Unirii în numele lor.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1