De la primul Toy Story din 1995 și până azi, studioul Pixar a devenit un creator de basme contemporane, iubite de spectatorii din întreaga lume. Puțin sunt cei care nu s-au îndrăgostit de cel puțin o animație Pixar precum Finding Nemo, Ratatouille, WALL-E sau Inside Out. Elementar, noua produție Pixar, vine să confirme că studioul nu și-a pierdut inspirația de a spune povești exemplare pentru publicul de toate vârstele.
 
În Elementar, acțiunea se petrece într-o lume populată de personaje antropomorfe derivate din elementele naturii. Aici, fata unei familii de foc, Ember, și Wade, un băiat provenind dintr-o familie de apă, se îndrăgostesc. Pe lângă diferențele… elementare dintre ei, Ember și Wade au de luptat, pentru a se conecta, și cu discrepanțele sociale: ea este fiica unor imigranți, el – fiul unei familii din înalta societate. (ÎNTOARCERE)Regizorul american de origine coreeană, Peter Sohn, s-a inspirat din propria sa experiență de imigrant care a trebuit să se adapteze New York-ului, și a ales să spună povestea de dragoste din Elementar pe un ton plin de umor, sensibilitate și ingeniozitate, în buna tradiție Pixar.
 
Într-o lume în care nici poveștile pentru copii n-au scăpat nedistorsionate de temele politice ale vremurilor în care trăim, cei de la Pixar – acum sub umbrela Disney – se încăpățânează, mai mult sau mai puțin inspirat, cu mai mult sau mai puțin succes, să îți reamintească acele valori universale care țin încă lume în balamalele ei. Elementar nu face excepție: îți vorbește despre toleranță, iubire, diversitate, tradiție și modernitate și o face subtil, emoționant și simplu…la mintea copilului din tine.

Recomandări

CUM PUTEA FI EVITAT RĂZBOIUL RUSO-UCRAINEAN?
XI JINPING RESTRUCTUREAZĂ ARMATA
BIDEN CĂLĂTOREȘTE CU MARINE ONE
PAPA VIZITEAZĂ O ÎNCHISOARE DE FEMEI
IOHANNIS CAUTĂ JOB LA C.E.
LIGHT MAKES YOU FEEL BETTER