69”, de Ryu Murakami, Polirom, 2022, traducere Iolanda Prodan

Nici măcar liceenii parizieni nu pot face ce vom face noi

În prima săptămână a lunii de la mijlocul verii temperaturile este normal să crească. Doar nu e o întâmplare că numele tradițional al lunii este ”cuptor”. Poate și mai fierbinte este proza lui Ryu Murakami. Aproape că nu e rând pe care l-ai citi în romanul său ”69” care să nu te facă să surâzi. Ori să te uimească. Povestea liceenilor japonezi care încearcă să adapteze în micul lor oraș de provincie revoltele contraculturale din anul 1969 a fost ecranizată, dar așa cum știi și de când ai avut ocazia să compari filmul ”Audiția” cu volumul scriitorului japonez care i-a stat la bază, cartea bate toate clișeele. 

Recomandări

CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI
„NADIA” ÎI DUCE PE ROMÂNI LA J.O.

Și am ținut-o tot așa, toți patru, până când prima parte din Simfonia neterminată s-a terminat.

Haosul a cuprins curtea liceului.