Sari la continut

citEsti. Fericirea are chipul tău

„Oamenii sunt cu precădere ființe conservatoare în ce privește propria identitate”.
N-are cum să-ți scape senzația că uneori ținem dinții de cine credem că suntem. Dar ce te face să insiști chiar și atunci când resimți limitele restrictive ale măștii impuse? Cartea „O geografie a fragilității” de Alina Necșulescu te poartă într-un parcurs prin cotloanele psihicului. Scriitoare și psihoterapeut, Alina Necșulescu investighează confruntarea rațiunii cu vulnerabilitatea și emoțiile. Rețetele de fericire știi cam în ce zonă se opresc. Aici miza este regăsirea sensului dincoace de simbol și metaforă. Autoarea te invită să demontezi fantasmele și idealizările comode. Ca să lași loc unei creativități care vindecă. Ofertantă este perspectiva sa de a „gândi gândurile” cu rigoare și sensibilitate. Fragilitatea devine terenul pe care îți construiești mărcile rezilienței autentice. Bănuiai poate faptul că adevărata putere stă în curajul de a-ți procesa haosul interior fără să-l îngropi în clișee. „Memoria afectivă nu urmează cronologia biografică”