„Așteptă un gest care să-i arate că și el era de acord, că e o absurditate: să facă cu ochiul, să-și atingă nasul.”
Advertisment
Uite, n-ai de unde să știi, dar 12 august e Ziua Internațională a Elefantului. Nu că asta te-ar obliga în vreun fel. Dar, ca să intri în atmosferă, uite o carte, nu despre animal, ci despre metafora elefantului din cameră. Dacă vrei. În ”Minunea”, scriitoarea Ema Donoghue te lasă să investighezi ceva ce e greu de crezut.
Undeva, după marea foamete din Irlanda de la jumătatea secolului XIX, un caz al unei fetițe care pretinde că poate trăi fără să mănânce face vâlvă. Iar poveste investighează cazul ei din perspectiva unei bone trimise să se ocupe de poveste. Acum poate să îți sune drept ceva ieșit din comun dar Donaghue spune că între secolul XVI și secolul XX au fost înregistrate cam 50 de situații în care a fost vorba de fetițe care au pretins același lucru: nu am nevoie de mâncare.
Recomandări
„Se auzi zgomot de pași pe scări; cineva urca la etaj.”