„O zi” de David Nicholls, traducere Monica Dinu, Litera, 2024

„Ca un copil pedepsit, trimis în camera lui, se întinde pe patul dublu, cu mâinile sub cap.”
Când te gândești la o singură zi îți vine mai greu să păstrezi în minte și faptul că s-ar putea să fie vorba despre decenii întregi într-o singură dată calendaristică. Și totuși asta descoperi în romanul „O zi”, de David Nicholls. Discuțiile celor doi eroi îți arată cât de apropiați putem fi și la distanțe pe care le-ai considera altfel de nedepășit. Iar în tema lunii iunie de la citEști, „miez și esențe”, aceste secvențe își oferă ocazia să te redescoperi.
„Sub tălpile ei metroul trecu vibrând, amintindu-i că se afla exact în mijlocul unui remarcabil nod de transport public.”

Recomandări

ALTMAN PORNEȘTE RĂZBOIUL CU GOOGLE
100 LIDERI MONDIALI DAU STARTUL JO
CE ÎNSEAMNĂ TULBURAREA ARFID?
CE ESTE TULBURAREA ARFID?
CE DESTINAȚII VIZITEZI VARA ASTA?
UNDE CONDUCI ÎN WEEKEND?