„În agenda mea, dacă o exista vreuna, nu am trecută decât viitoarea mea zi de naștere”.
Ce ți-ar putea spune un narator la care nici nu te aștepți despre trădare, planuri criminale și isteriile timpului nostru? În romanul ”Coajă de nucă”, Ian McEwan îți pune în brațe o construcție narativă care jonglează cu umor negru și seriozitate politică. Povestea e spusă din perspectiva unui făt conștient. Se află în fața unei conspirații domestice. Părinții, iubiri interzise, și ecouri ale unor teme globale (terorism, naționalisme, criza refugiaților). Toate se contopesc în monologul interior al unei conștiințe care se pregătește să se nască. Perspectiva copilului recuperează astfel puterea interogațiilor despre responsabilitate, despre natura memoriei și începutul identității. În plus este o recitire a lui Hamlet în cheie contemporană. Stilistic, McEwan combină rafinamentul lexical cu un ritm de thriller: alert, ironii mocnite și digresiuni culturale care luminează, nu doar decorează, intriga. Pentru cititor: e o lectură care provoacă empatia și, simultan, reținerea. Asculți ce înseamnă să fii, literal, prins între lumi. O situație dar și o putere a copilului. Chiar și înainte să se nască. Cu discursurile și întrebările la purtător.
„Elodie mă eludează, ca un cântec pe care ți-l amintești doar în parte… chiar așa, o melodie neterminată”