Cu siguranță ai auzit de scaune ergonomice. Dar ce este o bucătărie ergonomică?
Așa cum un scaun ergonomic îți oferă sprijinul perfect pentru poziția corpului, așa și o bucătărie ergonomică transformă gătitul într-o experiență confortabilă și eficientă. Gândește bucătăria ca fiind împărțită în mai multe zone.
Prima, cea de depozitare a alimentelor și a ustensilelor. Aceasta conține dulapurile și sertarele necesare alimentelor, dar și vaselor, tacâmurilor și paharelor. Ar trebui să fie aproape de urmatoarea zonă, cea de pregătire a alimentelor.
Aici sunt incluse blatul de lucru și chiuveta. Chiar și frigiderul trebuie să fie în apropierea lor, pentru acces rapid la alimente. Iar cea din urmă, zona de gătit. Aceasta înglobează aragazul, cuptorul, și hota, și trebuie să fie amplasată lângă de zona de pregătire a alimentelor, pentru a transfera rapid ingredientele.
Acum că ai identificat zonele principale, află că pentru o ergonomie bună, trebuie să creezi așa numitul triunghi de lucru. Ce implică el? Ei bine, asta înseamnă că aragazul, chiuveta și frigiderul trebuie amplasate astfel încât să formeze „un triunghi”. Acesta va facilita deplasarea între aceste trei zone atunci când pregătești o masă, făcând gătitul rapid și mai puțin obositor.
Pe lângă acestea, nu uita că un blat de lucru confortabil are înălțimea între 85 și 90 cm, un corp de depozitare pe sol are o adâncime de 60 cm, iar unul suspendat 30 cm. Dacă ești fanul insulelor de bucătărie, acestea pot fi mai înalte decât blatul, până la 110 cm.
Poate cel mai mare avantaj al unei bucătării ergonomice este faptul că îți sporește confortul în timpul gătitului. Însă fii sigur că o bună organizare a acesteia, ajută în general psihologia casei tale și până la urmă, chiar și bunăstarea ta.

Recomandări

MENIU A LA GREC
ȘOȘOACĂ INTRĂ ÎN CURSA PENTRU PMB
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
TURIST ÎN AL NOUĂLEA CER
MUSK FACE CONCEDIERI LA TESLA
O LUNĂ DE SCHENGEN