De câte ori ai fost într-un loc, fie el un parc, un mall, o casă, și te-ai simțit deprimat și anxios, sau dimpotrivă, fericit și entuziasmat?

Ei bine, acesta este rolul neuroarhitecturii. Ea constă în proiectarea unor medii eficiente, bazate nu doar pe parametrii tehnici, ergonomie și mediu, ci și pe indici subiectivi precum emoția, fericirea și bunăstarea.

Chiar dacă ai deja o locuință, află că poți implementa neuroarhitectura în orice stadiu al amenajării acesteia. Hai să afli cum.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
TINERIII VOR VOT OBLIGATORIU
HARRY POTTER DAY
TRUMP RISCĂ NOI SANCȚIUNI

Fii atent la cantitatea de lumină dintr-un spațiu. Corpul uman, și mai ales vederea, sunt mai confortabile cu lumina naturală. Dar dacă ai totuși nevoie de mai multă lumină într-un spațiu, ce ai de făcut? Pentru bucătarie orientează-te către un LED alb-cald, sau warm-white – cum e menționat de producători. Iar pentru birou, mergi către nuanțe mai reci, între 3500-4500 Kelvin, care crează un spațiu de lucru luminos și alert, fără a fi însă prea dur.

Există sunete stradale care îți tulbură concentrarea și somnul? Poate ar trebui să folosești materiale acustice. Încearcă draperii dense, panouri acustice montate pe peretele dinspre stradă, sau chiar o biblioteca plină de cărți! Pentru că da, paginile acestora sunt un excelent izolator fonic.

Când vine vorba de mobilier, orientează-te către forme ce răspund confortului corpului uman. Mese rotunde, ovale, și chiar scaune cu margini rotunjite. Colțurile ascuțite sunt asociate de creier cu pericolul și frică, iar dacă ai copii, acestea îi pot speria și face reactivi.

Iar dacă te gândești la culori, sigur știi că nuanțele calde precum portocaliul și roșul induc emoție și caldură, iar cele reci, precum albastrul și verdele, imprimă calm și liniște. Contrastele de culoare provoacă energie, cum ar fi o combinație alb-negru, iar culorile neutre, cum ar fi grîul sau bejul inspiră confort.

Neuroarhitectura depinde, în esență, de tipul de spațiu, de activitățile tale și de factorii externi. Iar pentru un interior armonios, și până la urmă, pentru un stil de viața sănătos, folosește-te de ea. Acum știi ce ai de făcut!