Sari la continut

DesignAda. Pal, mdf sau lemn

PAL, MDF sau lemn? Dacă ești pe cale să îți amenajezi un spațiu, mai mult ca sigur că ai auzit de aceste materiale. Dar știi care este diferența dintre ele? Care se potrivește cel mai bine pentru bucătărie? Hai să ți le explic.

PAL-ul este cel mai folosit material pentru fabricarea mobilierului. Acesta se obține din presarea resturilor de lemn tocate, în combinație cu diverși adezivi. PAL-ul melaminat rezultă din lipirea unui film decorativ, sau melamină, pe PAL-ul simplu. Aceasta îi oferă diversitatea de culori și texturi pe care le-ai mai văzut. Iar pe margini, se finisează cu un cant din folie termoadezivă sau din ABS. Pe PAL se poate aplica și furnir, dacă dorești un aspect de lemn. PAL-ul este indicat să fie folosit doar la interior, deoarece soarele și apa îl degradează. Este cel mai accesibil ca preț și are un timp redus de fabricare, dar și de punere în operă.

MDF-ul, însemnând plăci fibroase cu densitate medie, este, în general, mai accesibil decât lemnul masiv și ceva mai costisitor decât PAL-ul. MDF-ul are o suprafață netedă și consistentă, care este excelentă pentru vopsire, furniruire sau înfoliere. Acest tip de material este mai puțin predispus la deformare în comparație cu lemnul masiv, adică își menține foarte bine forma în timp.

Atât PAL-ul, cât și MDF-ul sunt materiale relativ ușoare în comparație cu lemnul masiv, ceea ce le face mai ușor de manevrat și instalat.

Ambele sunt fabricate din fibre de lemn reciclate, ceea ce le face o opțiune mai durabilă, dacă ești un consumator conștient de mediu. Lemnul masiv însă oferă o frumusețe atemporală, naturală, cu texturi unice.

Un astfel de mobilier bine întreținut poate dura generații, ceea ce îl face o investiție excelentă pe termen lung. Lemnul masiv poate fi reparat mai ușor decât MDF-ul dacă este zgâriat sau deteriorat. El poate fi șlefuit, refinisat sau reparat pentru a-și reda aspectul.

Așa că, dacă ești în amenajări și ai de ales materialul pentru noua ta piesă custom de mobilier, acum știi proprietățile lor. Spor la renovări!

Etichete: designAda