Scrisoare pentru urmașii mei din viitor:
Din 1918, consemnez, cu onor,
Ce rol am avut și ce-am simțit, în interior,
Într-un moment important pentru acest popor.
În Primul Război Mondial, cum avea să se numească,
Am luptat fiin’că toți românii doreau să se unească…
Am pus uniforma, am luat arma din dotare,
Ranița în spate și bocancii în picioare,
Și-am plecat pe front, la înaintare,
Pentru rege, pentru rude, pentru România Mare!
Toți aveam, popor, conducător și intelectuali,
Un plan pentru un neam cu toți românii egali.
În Banat și Transilvania, Bucovina și Basarabia,
Graiul românesc răsuna în toată aria
Iar vocile se înălțau și tot mai tare strigau
Că românii sunt români, oriunde stau!
În tranșee, șuieră glonțul, e frig, stăm chirciți,
Dar atâta vreme cât încă respiri și înghiți
Iar inima bate pentru cei dragi și iubiți,
Vrei să te întorci ca să-i vezi pe toți uniți.
Am strigat, am plâns, am răpus pentru camarazi
Unii au scăpat, pe alții i-am lăsat printre brazi,
Dar am făcut ce ne-am propus, ce voiam la unison
Ba chiar am fost și decorați, întregul batalion.
Știu că-s norocos, am luptat și m-am întors,
Am înaintat și-am schimbat glonț pentru glonț…
Am fost și pe 1 Decembrie la Marea Adunare,
Cu alți 100.000 de români, mare rumoare,
Mândru c-am pus umărul și mi-am făcut partea
Și-apoi fruntașii și intelectualii cu cartea,
Au pecetluit ce noi am obținut cu sudoarea,
Prin sânge și tărie… Aici închei scrisoarea!

Cu drag pentru toți cei ce urmează după mine,
Cosmin Dominte – soldat în infanteria de linie a Armatei Române. Sunt tare curios de viitor. Sper că sunteți bine și ne-ați dus mai departe visul! Să ne sărbătoriți cu bucurie la fiecare 1 Decembrie, la mulți ani!