Din vorbe îți deschidem ochii. Colectiv după 5 ani

Nu știu cum să încep, cum să vorbesc,
De ceva ce nu numai că-mi amintesc,
Dar care mi-a luat și oameni din preajmă
Și mi-a pus în suflet un soi de vrajbă,
Pentru urâtul societății noastre,
Corupție, șmen, șpagă, sulă-n coaste,
Făcut pe sub mână, legi ambigue și proaste,
Meschinul românesc și politicieni cu odrasle
Educate în același spirit bolnav,
Cu minte puțină și cu suflet concav.
Sunt 64 de stele într-o constelație a greșelii,
Care strălucesc să amintească, în fiorii pielii,
De stadiul în care se află societatea românească,
De ce face corupția și ce poate să ne unească…
64 de semne care ne dau motiv,
Să înțelegem de ce suntem cu toții un Colectiv.
Eu aș fi vrut să pot striga mut
Și să las doar liniște în episodul ăsta crunt
Dar nu pot să nu observ cu nerv și scârbă
C-au trecut 5 ani și nu s-a făcut prea mult, doar vâlvă,
Iar memoria societății este atât de scurtă
Încât Piedone-i primar, iar, cu ceva mai puțină burtă.
Ca să nu iau episodul și să-l stric
În loc să înjur, sau să strig, sau să țip,
O să las două măsuri de reculegere,
În care trageți voi concluzii la alegere….

Cu tristețea faptului că sunt nevoit să scriu astfel de texte,
Cosmin Dominte – Altceva, n-am ce să mai spun…