Din vorbe îți deschidem ochii. Cu cine îți împarți binele?

Cu cine iti imparti binele? Poți să fii religios sau poți să nu,
Sigur ai momente în care ești și tu
OM, dacă înțelegi ce vreau să spun…
Iar omu’ nu-i doar într-un fel, e și rău și bun,
Și magic, și crud, și de aplaudat, și de bătut,
Și frumos, și urât, și ieftin, și scump…
Trece prin toate, își caută echilibru’ prin extreme
Și când ajunge la căldură, în confort, se teme
Să iasă din comod, mai ales în această vreme,
Oamenii fug de a se deschide, se tem de scheme.
Mereu tre’ să existe un unghi, un șpil,
Un câștigător, un pierzător, un fitil
Dacă cineva se comportă frumos cu tine,
Instinctu’-i să te întrebi „Oare ce vrea de la mine?”
De parcă suntem siguri că nu mai există omenie
Și Crăciunul e doar mecanică de ceremonie.
Refuz să cred într-un așa viitor!
Ne știu popor cald, ospitalier,  primitor,
Avem în spirit bucuria, sărbătoritul,
Tradiția, comuniunea, apropierea și ritul
Și dacă pe unii îi lovea belșugul
Îi chemau și pe alții să-l împartă,
Când unuia i se strica plugul,
Românul nu-l lăsa la poartă,
Deci important e MOMENTUL în care ALEGI să fii BUN:
Tu? Pe cine inviți la masa ta, de Crăciun?

Cu gândul că un simplu gest venit din suflet face diferența dintre „Crăciun fericit!” urarea și „Crăciun fericit?” întrebarea,
Cosmin Dominte – nu vi se pare că am început să mimăm emoții și că nu mai suntem oameni, cu adevărat, de ceva vreme?