Din vorbe îți deschidem ochii. Democrația salvează România!

Democrația salvează România!
Teoria o avem, practica-i nebunia.
Mânia care domnește peste societate,
Nu se bazează pe teorie ci pe fapte.
Nu se poate, Arafate, să răspunzi așa:
„Cine urlă să zică cum vede treaba, ia…”
Că nu-i ca și cum tu ești acolo, solo,
Și aveai altă treabă dar ai zis „bine, soro!”
După ce s-a rugat lumea de tine,
Că nu mai poate nimeni să facă ce faci tu, bine.
Cine-i educat și cine nu, nu contează acum,
Contează că măsurile luate s-au dovedit a fi fum.
O treabă bine făcută nu lasă urmă de îndoială,
Indiferent de cetățean și câți ani are de școală,
De asta sunteți „ELITE”, cei mai buni,
De aia se plătesc taxe, când vii cu instrucțiuni,
Trebuie să fie deștepte și eficiente,
Gândite pentru toți: de la boi la minți eminente.
Actualmente, ce se întâmplă în stradă,
E fix oglinda pusă în față, e dovadă
Că gestionarea și măsurile lasă loc de interpretări,
De la cele mai imbecile la cele mai justificate stări.
Deci treaba ta, domnule Arafat, e treabă de cap,
Nu de gură spartă, după ce ați dat-o de gard…
Democrație: cel mai deștept egal cu cel mai tâmpit.
Fiecare are dreptu’ să se simtă nedreptățit,
Iar treaba elitei e să găsească soluții pentru TOȚI
Nu să răspundă cu „Arată-mi tu ce poți”.

Cu mulțumiri că ați trecut pe la TED Talk-ul meu,
Cosmin Dominte – democrat de bun simț.