Din vorbe îți deschidem ochii. Geamul vieții tale

Și cum stai la geamul vieții tale,
Și te uiți la restul lumii, care
Trăiește, odată cu tine, pare
Că ești ultimul, în orice împrejurare.
Vezi o mașină mai bună ca a ta,
Te-ntrebi: „Oare cum și-a permis așa ceva?”,
Vezi și o casă, așa cum ți-ai dori,
Da’ ce să-i faci? Probabil că tu nu știi
Pe cine știe ăla, că e vorba de relații,
Și de unde bani? Că nu ești bogat ca alții.
Te simți obosit, alții sunt fresh mereu,
Încerci și tu să pari dar îți iese cu greu,
Toți ies, mereu, bine în poze, sunt perfecți
Și umblă numa’ cu vedete, primari, prefecți…
Oriunde ai merge, se pare că-n altă parte
E o petrecere mai bună decât orice prinzi tu, frate!
Să nu mai spun de job, al tău e nașpa rău,
Toți par fericiți numai tu, nu, la birou…
Dar ce e amuzant e că toți stau, la fel,
Se uită pe geamul vieții la ceilalți din cartier
Și în loc să se uite pe pereții vieții lor,
Ca să-i decoreze așa cum simt și vor,
Stau cu ochii pe tot ce-i în exterior
Și-și fac filme-n cap despre viața tuturor…
Și apoi încearcă să pară bine pentru… ia ghiciți!?
Toți ceilalți care SIGUR sunt fericiți!

Cu trafaletul gândurilor în mână,
Cosmin Dominte – zugrav al propriei vieți care se uită pe geam doar ca să vadă cerul și natura.