Bucureștene, ai văzut ce poluat
E aerul pe care-l ai de respirat?
Mai ales noaptea, când, în teorie,
Ar fi trebuit, invers, să fie.
Cote alarmante, limita de poluare
Depășită și cu 300%? Oare,
Ce se întâmplă noaptea și nu știm noi?
Se scapă de chimicale, se arde gunoi?
Cineva face ceva dar nu-mi dau seama
Dacă-i legal sau ilegal și de ce nu dă iama
Garda de mediu prin zonele indicate,
Să investigheze aceste cazuri repetate.
Cum se poate să nu se dea oficial o explicație,
Pentru un aer OTRĂVITOR, arătat și de o aplicație,
Constatat de știri, de sondaje europene,
Tre’ să ajungem și aici la „și mai mari probleme”?
Tre’ să moară cineva, oficial, și de la asta,
Ca să schimbăm foaia, pixul și pasta
Și să ne gândim la măsuri, când e prea târziu?
Noi respirăm aer, poate oamenii nu mai știu,
Poate că masca pare bună și pentru așa ceva,
Dar nu e, uită-te la negreala de pe ea.

Gândindu-mă că „ies să iau niște aer” nu mai are chiar sensul cu care eram obișnuiți, Cosmin Dominte – cetățean de capitală europeană care în curând va trebuie să intre ca să scape de aer, numai că n-ai unde să scapi de AER.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
MICROSOFT LANSEAZĂ A.I. REVOLUȚIONARĂ
SCANDAL CU SÂNGE INFECTAT ÎN UK
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?