Eat me. Bucuriile aniilor ’80

Eugenie, salam de biscuiți sau ciocolată de casă… poate că aceste cuvinte nu înseamnă nimic pentru tine azi, dar în anii ’80 îți îndulceau zilele. Bucuriile dulci ale anilor ’80 se strecurau printre rafturile goale ale magazinelor și adunau zeci de oameni la cozi ce păreau interminabile.
Eugenia… Nu e nevoie de introduceri pentru acest mic sandviș de biscuiți lipiți de o cremă de cacao. Într-un ambalaj simplu și modest, Eugenia era ușor de găsit. Pe-atunci, toți știau că există un singur fel de Eugenie și nici nu simțeai nevoia de altceva – era perfectă așa cum era.
Când venea vara, cel mai așteptat desert era înghețata „Polar.” Deși simplă, cu o aromă ușor de vanilie, polarul era mai mult decât un desert – era un simbol al vacanțelor de vară. Înghețata avea un gust care amintea de zahărul abia topit și, uneori, se topea prea repede sub soarele fierbinte de iulie.
Cofetăriile din acea perioadă, deși nu erau mereu pline de prăjituri, când apăreau câteva platouri, păreau opere de artă: Doboș, cu straturile delicate de cremă de cacao și caramel; Joffre, cu o ciocolată intensă și aromată; și, desigur, Savarina, desertul suculent, plin de sirop, cu frișcă în vârf, care era o adevărată explozie de gust și consistență. Pentru cei care reușeau să prindă o savarină, era ca și cum ar fi câștigat la loterie.
În vremurile în care fiecare lucru părea să fie „la cartelă”, românii știau totuși să se bucure de micile lor plăceri. În lipsa ingredientelor sofisticate, gospodinele din acea perioadă au devenit adevărate maestre ale improvizației. Astfel, prăjituri precum Albă-ca-Zăpada (cu foi de lămâie și o cremă ușor acrișoară), Carpați sau „Lămâița” rămân deserturi iconice pentru bucătăria românească, cu rețete transmise din generație în generație.
Astăzi, aceste prăjituri pot părea banale, dar în perioada comunistă ele erau adevărate simboluri ale bucuriei și ale capacității de a găsi fericirea în lucruri simple.