Nu poți spune vreodată, e prea multă lasagna. Asta ți-ar spune acum Garfield dacă ar sta lângă tine într-un restaurant. De ce? Garfield s-a născut într-un restaurant italian numit Mamma Leoni’s. Prima dragoste…lasagna. Cine îl poate învinovăți? Mâncarea delicioasă are 3 tipuri de brânză- ricotta, parmezan și mozzarela, plus sosul bechamel și umplutura de ragù.
Se spune că numele preparatului provine de la un cuvânt latin pentru oală de gătit, Lasanum, deși unele etimologii amintesc și de pâinea plată grecească numită Laganon, cunoscută în Italia cel puțin din vremea lui Augustus Caesar. Prima rețetă înregistrată a fost consemnată în cartea de bucate- Liber de Coquina, lansată la începutul secolului al XIV-lea. Cine a inventat lasagna? Este posibil ca lasagna să își aibă rădăcinile în Grecia, dar Italia a fost cea care a lansat-o la nivel internațional. În secolul al XVI-lea, italienii erau înnebuniți după lasagna și o încorporau atât în mâncăruri dulci, cât și în cele sărate, după preferințe. Astfel că, lasagna servită în Napoli, de exemplu, poate conține chifteluțe, brânzeturi și ouă fierte tari feliate, în timp ce varianta servită în Genova folosește pesto ca sos. Unele rețete includ și cârnați, precum și alte tipuri de carne tocată; altele încorporează ciuperci în ragù.
Lasagna americană tinde să urmeze modelul napoletan, dar cu multe variații. O versiune vegetariană, de exemplu, înlocuiește carnea cu spanac și, uneori, cu alte legume, cum ar fi ardeii și dovleacul. Tăiețeii cunoscuți în Italia sub numele de “lasagne verdi” sunt preparați cu spanac ca ingredient.
Dar unde te poți bucura de acestă bucățică de paradis? În București poți încerca la Belli Siciliani, Trattoria Don Vito Ristorante sau la Trattoria Il Calcio.

Recomandări

ALTMAN PORNEȘTE RĂZBOIUL CU GOOGLE
100 LIDERI MONDIALI DAU STARTUL JO
CE ÎNSEAMNĂ TULBURAREA ARFID?
CE ESTE TULBURAREA ARFID?
CE DESTINAȚII VIZITEZI VARA ASTA?
UNDE CONDUCI ÎN WEEKEND?