E dulce, pufos și irezistibil. Într-un singur cuvânt….tiramisu. Este unul dintre cele mai apreciate deserturi italiene, iubit de aproape toată lumea pentru textura sa ușor cremoasă, gustul rafinat de cafea și cacao și, bineînțeles, combinația perfectă de arome. Dar, dincolo de popularitatea sa, exista mai multe teorii cu privire la originea sa.
Advertisment
Numele „tiramisu” provine din limba italiană și se traduce prin „ridică-mă” sau „înviorează-mă”, referindu-se la efectul revigorant al cafelei. Se spune că ar fi apărut la Veneția, unde curtezanele, în pauzele de amor, ar fi vrut să prindă energie pentru următoarea întâlnire. O variantă ceva mai apropiată de prezent, ne spune ca tiramisu a fost servit de soldatii care luptau în Primul Război Mondial si avea rolul de a-i energiza.
Deși rețeta exactă rămâne un mister, primele mențiuni ale tiramisului apar în anii 1970 în Italia iar desertul a fost creat în regiunea Veneto, în orașul Treviso.
Ingrediente de bază includ mascarpone, cafea espresso, piscot, ouă și zahăr. Uneori se adaugă și cacao pentru un strat final de aroma intensă.
Recomandări
Cum îl prepari? Ai nevoie de pișcoturi pe care le îmbibi în cafea espresso fierbinte, și le așezi într-un strat uniform într-un vas. daca vrei, poti folosi și biscuiți. Într-un alt bol, amesteci mascarpone cu ouă și zahăr până obții o cremă fină. Întinde crema peste stratul de biscuiți, repetă straturile și presară cacao pe deasupra. Lasă desertul să se odihnească în frigider pentru câteva ore înainte de servire, astfel încât aromele să se îmbine perfect.
Acum există mai multe variante care includ fructe, cum ar fi căpșuni, afine sau piersici, în funcție de preferințe și de abilitatea cofetarului. Iar lichioruri precum Marsala, Amaretto sau Baileys sunt adesea adăugate în rețetele de tiramisu.
La cat de popular e acum tiramisu, e aproape de necrezut că a existat o vreme când oamenii nu știau ce era desertul. „Sleepless in Seattle” cu Tom Hanks in rolul principal, a jucat un rol important în popularizarea tiramisului în America. Distribuitorul filmului a primit, conform raportărilor, între 25 și 30 de apeluri telefonice pe zi de la cinefili care întrebau despre semnificația desertului.
Astăzi, este considerat un simbol al eleganței și al rafinamentului culinar, prezent în meniurile multor localuri de lux și adesea preparat acasă pentru ocazii speciale. Simplu și delicios, tiramisu este cu adevărat un desert de neuitat. Buon appetito!
Partenerii noștri