Privind lumea în ochi, Rusia a spus răspicat: ”Nu vom ataca Ucraina”. Azi, orice copil știe că Putin nu are cuvânt. Cu toate astea, are un foarte vocal purtător de cuvânt: Dimitri Peskov. Cu un tată ambasador, a crescut în puful nomenklaturii sovietice. După studii de istorie și orientalistică, intră în diplomație. În post la Ankara, învață turca, fiind astăzi traducătorul personal al lui Putin. Au urcat împreună. Peskov i-a organizat serbările tricentenarului Sankt-Petersburgului, apoi întâlnirile cu presa străină. Dă însă lovitura mediatică atunci când lansează faimoasele emisiuni în direct ale lui Putin cu cetățenii. E răsplătit cu conducerea televiziunii de stat Mir, apoi cu cea a cinematografiei. Din 2012, este purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Se ilustrează întâi declarând că ”protestatarii care îi rănesc pe bieții polițiști ar trebui să aibă ficatul tartinat pe asfalt”.

Pentru cine însă vrea să facă business în Rusia, Peskov e omul de întâlnit. Are un salariu de 84.000 euro, dar se afișează cu un ceas de 600.000. Spune că e cadoul de nuntă de la soție, o patinatoare olimpică. Pozele sunt însă dinaintea fericitului eveniment, când a transferat pe banii lui la alt hotel din Soci pe toți turiștii neinvitați. Congresul american este interesat în 2016 de corespondența sa de afaceri cu avocatul lui Trump, dar Peskov nu are yacht de sechestrat. Om modest, în vacanțele din Sardinia închiriază unul cu 385.000$ pe săptămână. Tot din salariu, își întreține și fiul la Paris. Tânărul nu lucrează din 2012, dar are proprietăți și mașini de lux. Mai morală, sora lui e harnica asistentă a unui eurodeputat de extremă dreaptă.

Dimitri Peskov este dovada vie că minciuna de stat, deși are picioare scurte, le încalță în pantofi de aur cu diamante. Astăzi riscă însă să îi zgârie pe preșul aspru al Ucrainei.  

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN