EROI | NON EROI. Wali

Când îl numești pe un veteran ”erou”, îți răspunde modest că eroii sunt în cimitire. Acolo, mulți dintre ei nu au nici măcar un nume. La Kiev, un canadian are doar o poreclă: Wali.

În arabă, wali înseamnă sfânt, dar și protector. E cel singur care îi apără pe cei mulți. Românii i-ar zice baciul. Wali și-a primit numele luptând ca lunetist în Afganistan, Irak și Siria. În fața talibanilor sau a Statului Islamic, a aplicat cu pricepere principiul ”ia o viață ca să salvezi altele”. A făcut-o în cadrul Regimentului Regal 22, zis și Van Doos, fiindcă e cel mai francofon regiment canadian. La 40 ani, era informatician, soț și părinte. Când Zelenski a cerut ajutor, spune că s-a simțit ”ca un pompier care aude alarma”. A trecut granița poloneză, în timp ce milioane de refugiați o făceau în sens invers. Propaganda rusă a anunțat imediat că l-au ucis, localizându-l în luptă după smartphone-ul său. O greșeală de amator. Greu de crezut, dar nici ucrainenii nu au demascat fake-ul. Sun Tzu definea războiul ca arta înșelăciunii. Minciuna e o armă. Poți minți chiar și tăcând. Misterul a durat o săptămână. Pe 22 martie, Wali a postat un video pe contul lui. Întors din misiune, a găsit mii de mesaje necitite. Spune ironic că e ultima persoană din lume care a aflat de moartea lui. La Montreal, soția și fiul său trecuseră prin chinuri de nedescris. Printre mesaje, unul însă iese în evidență: fostul său comandant din Kurdistan scrie că cei de acolo au sacrificat un berbec în onoarea sa. Era pomana datorată wali-ului lor.

Circulă multe legende și se spune că Wali poate doborî 40 inamici într-o zi. Doar foștii camarazi Peshmerga știu adevărul. Ei au cinstit memoria unui erou. Rusia angajează mercenari. În față, Wali e voluntar. Războiul lui Putin nu e cu o țară, ci cu civilizația. Tirania lui transformă orice om în ucrainean