În timp de pace, oligarhii s-au simțit nu doar stăpânii Rusiei, ci ai lumii: Putin le-a dat bani pentru castele, yachturi și avioane private. Sancțiunile actuale le strică socotelile. Sunt însă și unii pe care războiul nu îi sărăcește, ci dimpotrivă. Printre ei, Yevgenyh Prigozhin.

I se spune ”bucătarul lui Putin”, deoarece a făcut avere în restaurație. Pe vremea URSS, a fost condamnat la 12 ani pentru furt. Capitalismul l-a început cu un chioșc de hot-dog, însă arta managementului dobândită în 9 ani după gratii îl face repede proprietarul celui mai fițos restaurant din Petersburg. Putin îi invită aici pe Bush sau Chirac. Ca orice client mulțumit, lasă un bacșiș gras: Prigozhin va furniza cantinele școlare prin firma Concord Catering. Copiii bolnavi de dizenterie nu îl împiedică să primească apoi contractul de a hrăni chiar armata rusă: alte 1,2 miliarde $ în 2012. Azi, recruții trimiși în Ucraina au rații expirate de ani de zile.

Bun gospodar, Prigozhin se diversifică: firma Internet Research Agency îi aduce sancțiunile SUA încă din 2016, pentru trolling și intervenție în alegerile americane. Prin fostul său bodyguard, nazistul Dimitri Utkin, înființează Grupul Wagner: o armată rusă privată, care luptă în Siria. Azi, păzesc sondele de petrol și gaze, contra 25% din resurse. Mercenarii se extind și în 20 țări africane. Când jurnaliștii ruși le investighează rolul în exploatarea diamantelor, sunt asasinați. Grupul Wagner recrutează acum africani care să lupte la Kiev.

Recomandări

NE-A SALVAT VACCINUL?
ACȚIUNILE META SE SCUFUNDĂ
RUSIA SPUNE NU REZOLUȚIEI
FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA

Prigojin e pe lista FBI din 2021, împreună cu toată familia. Averea lui e înghețată. Marea lui grijă e însă alta: pentru viitoarele banchete de la Kremlin, îi vor lipsi toate ingredientele luxoase din import. Petrolul nu e comestibil și diamantele ar strica dinții invitaților. Iar Ucraina nu va livra anul acesta grâul de pâine. Nici cel de colivă.