În plin mileniu III, săracii încă luptă pentru o pâine, popoarele colonizate pentru libertate și femeile pentru egalitate. Când o femeie fără educație își asumă toate aceste cauze deodată, nu-i prea dai șanse.
Advertisment
Înseamnă că nu o cunoști pe Rigoberta Menchú.
Se naște în 1959 într-o familie de indieni săraci din Guatemala. Lucrează de mică pe plantațiile de cafea, apoi ca servitoare. Mărturisește că, deși dormea pe același preș cu câinele familiei, doar acesta primea dulciuri și mângâieri.
Recomandări
Ca adolescentă, se implică în activitățile reformatoare ale bisericii, militând pentru drepturile femeilor. Însă țara e într-un război civil ce va dura 36 ani. Rigoberta pierde tot, deși nu poseda nimic: tatăl ei e arestat, apoi asasinat; un frate moare ars de viu, altul împușcat; mama ei este torturată, violată și ucisă.
În 1979, Rigoberta intră în Comitetul Uniunii Țăranilor (CUC). Cum nu știe decât dialectul ei maya, învață singură spaniola. Participă la greve și marșuri ale populației indiene. În 1981, pleacă în exil în Mexic, de unde organizează unificarea opozițiilor la regimul militar. Își povestește viața unei antropoloage, care o publică sub titlul Eu, Rigoberta Menchú. Cartea e un best-seller internațional iar Rigoberta devine icoana luptei pentru drepturile indigenilor.
După finalul războiului civil, militează pentru judecarea vinovaților de genocid și tortură. Rigoberta primește în 1992 Premiul Nobel pentru Pace, apoi Premiul Asturiilor. E numită ambasador al Bunăvoinței UNESCO. Azi, luptă în continuare pentru drepturile femeilor și accesul săracilor la medicamente generice.
O indiancă, săracă și analfabetă, s-a ridicat singură și a revendicat demnitatea poporului ei. Imperiul mayașilor a dispărut demult în istorie, însă Rigoberta Menchú ne amintește că civilizația supraviețuiește catastrofelor militare. Poate pentru că aceasta se transmite prin femei.