Progresul nu e numai rodul unor oameni minunați. Deseori, el e prilejuit de războaie și nenorociri. Drepturile femeilor de azi n-au fost obținute doar datorită unor eroine impecabile, ci și a câtorva fete rele ce au băgat spaima în bărbați. Una dintre ele e Bonnie Parker.

Avea note bune la școală și scria poezii. Putea fi o soție exemplară, dar a trăit în America Marii Crize Economice din 1930. Se mărită la 16 ani. După doar un an, soțul e condamnat pentru crimă. Pentru a nu muri de foame, frumușica s-ar putea prostitua, dar Bonnie e mândră. Întâlnește un golan cu farmec, Clyde Barrow, și se îndrăgostește. Când și acesta e arestat, îi strecoară o armă ca să evadeze. Împreună, vor jefui benzinării și magazine sătești, deseori pentru o pradă de nici 10$. Ce contează, povestea cuplului hăituit place presei, care vinde publicului un mix de Robin Hood cu Romeo și Julieta. Bonnie nu se vrea doar iubita unui gangster, ci parteneră cu normă plină. Banda fraților Barrow intră în istorie ca Bonnie & Clyde, datorită unor poze personale găsite de FBI. Tot ea le va scrie în versuri sensibile balada, prevăzând cu luciditate sfârșitul. Când cad în ambuscadă, Clyde coboară de la volan și e ucis pe loc. Rămâne o femeie șchioapă de 1m50, cu piciorul ars de acid într-un alt accident, din care a rămas și cu cioburi în ochi. Vitejii bărbați ai legii trag 187 gloanțe, deși FBI-ul nu are nici azi vreo dovadă că Bonnie ar fi ucis pe cineva. Ironic, cade victima aceleiași legende ce o face nemuritoare. Imaginea fetei cu pistol îi va lecui pe misoginii texani de mersul cu un pas în fața femeii. Peste 7 ani, toate fetele generației ei vor produce armele necesare războiului. Locul femeii în societatea americană se schimbă definitiv.

A trecut un secol, dar Bonnie Parker încă ne fascinează. De ce? Un răspuns românesc ar putea fi că această hoață a furat, dar a și făcut.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
MACRON A IEȘIT LA ATAC
SCHOLZ RĂMÂNE FĂRĂ NEMȚI
CÂTE LOCUINȚE DEȚINE TAYLOR SWIFT?
RECONSTRUCȚIA FACIALĂ A UNEI FEMEI DE 75.000 DE ANI