Sărbătorim an de an Marea Unire, dar evocăm mereu aceleași câteva mari figuri. Însă Unirea a fost mare tocmai pentru că a cuprins întreaga suflare românească. Un nume cinstit în epocă, dar azi pe nedrept uitat este și cel al unei femei hotărâte: Elena Alistar.
Advertisment
Născută în 1873 în Basarabia anexată de Rusia, urmează școala de fete a Eparhiei Chișinău, apoi se mărită cu un preot. Își urmează soțul și predă enoriașilor adulți limba română interzisă. Rămasă văduvă, primește în 1910 o bursă la Iași, unde studiază medicina. Aici, se implică în Liga Culturală Română, înscriind în școli copiii talentați de peste Prut. Publică articole anti-rusești în revista Cuvânt Moldovenesc, ceea ce îi atrage o arestare la Chișinău în 1914. Odată eliberată, se întoarce în România, unde devine medic de front și fondatoare a Partidului Național Moldovenesc. Când Revoluția rusă aduce autonomia basarabenilor, Elena e aleasă deputat în Sfatul Țării. Aici rostește, pe 27 martie 1918, cuvintele următoare: „Dacă nu ne-om uni acum cu fraţii noştri, în veci vom fi blăstămaţi de urmaşii noştri, cari, cetind istoria, vor vedea că am putut făptui actul de unire şi nu l-am făptuit. Eu mă tem de acest blăstăm şi strig în gura mare: Să ne unim!”. Rezultatul votului îl știi. Timp de 20 ani, ca directoare a școlii eparhiale de fete din Chișinău, va clădi o instituție de elită, dezvoltând învățământul românesc din Basarabia și militând pentru drepturile femeilor. În 1940, se refugiază la Iași. Anii comunismului îi petrece în arest la domiciliu. Moare anonim în 1955, dar nu e uitată: o stradă și un liceu din Chișinău îi poartă azi numele.
Domnilor primari români din România, de Ziua Națională îmi permit o sugestie: ce-ar fi ca de 8 Martie viitor, să luați o stradă cu un nume de floare oarecare și s-o botezați Elena Alistar? Credeți-mă, e un nume de româncă vrednică.
Recomandări
Partenerii noștri