Povestea ei e povestea Războiului Troian spusă de Homer, e miezul conflictului care a învrăjbit până și zeitățile Olimpului. Cea mai frumoasă femeie din lume avea și ea rădăcini olimpiene.

Era fiica lui Zeus și a Ledei, soția regelui Spartei, și într-atât de fermecătoare încât până și Tezeu a dorit-o. Îndrăgostit de ea, a răpit-o când avea doar 12 ani și a ascuns-o în Grecia. A fost, însă, eliberată mai târziu de către frații ei, care au adus-o înapoi pe pământ spartan. Se căsătorește cu Menelau. Și probabil istoria s-ar fi oprit aici, dacă Paris n-ar fi oferit mărul discordiei zeiței Afrodita, care îi promite cea mai frumoasă femeie din lume, stârnind furia atât a Herei, cât și pe cea a Atenei, cele trei zeițe care își disputau mărul.

Afrodita s-a ținut de cuvânt. Paris o întâlnește pe Elena și nu știm dacă a fost răpită sau a plecat de bunăvoie cu el, spre Troia, părăsindu-l astfel pe Menelau. Cert e că așa a început Războiul Troian. O femeie frumoasă, un soț furios și un tânăr îndragostit. Paris e ucis în luptă de o săgeată otrăvită, iar Elena se mărită cu fratele acestuia, Deifob. Doar că grecii cuceresc Troia, iar Elena îl ajută pe fostul său soț să-l omoare pe Deifob. Se întorc în Sparta, Menelau se pare că ar fi rămas suspicios în privința fidelității și a sentimentelor acesteia.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

Sfârșitul ei este înconjurat de mister. Legendele nu se pun de acord, decât asupra faptului că i-a supraviețuit lui Menelau. Unele surse spun că a trăit în Sparta până la sfârșitul vieții ei, iar altele că ar fi fost alungată de fiul ei și al lui Menelau, Nicostratus. Și-ar fi găsit refugiu pe insula Rodos, adăpostită de Polyxo, văduva unui erou căzut în războiul Troian și care o spânzură până la urmă, ca să răzbune moartea soțului ei. Cam asta ar fi povestea. Răpiri, iubire, amărăciune, trădări, răzbunare. Povestea Elenei. Prima Elena din literarură și cea din care se trag toate.