Era digitală a șters frontierele dintre percepție și realitate. Azi, forma își inventează propriul fond sau, cum se spune, e ”creatoare de conținut”. Televiziunea, social media, antreprenoriatul și filantropia sunt doar ingrediente din rețeta succesului global. Pe acest tsunami emoțional surfează noi campioni iar superstarul absolut pare a fi Kylie Jenner.

Fiică de campion olimpic, intră la zece ani în afacerea de familie a reality-show-ului Keeping Up With the Kardashians. Cinci ani mai târziu, e ambasadoarea unor mărci renumite, prezintă gale muzicale și joacă în videoclipuri de succes. Majoratul și-l serbează lansându-și propria firmă Kylie Cosmetics, pe care o diversifică și extinde permanent. Pentru Kylie, iubirea nu e un scop în viață, ci un capital ce se cere valorificat. Are 392 milioane de followeri pe Instagram, pe care îi transformă în clienți. La 19 ani, ajunge în topul Forbes și o postare a ei e sponsorizată cu 1,2 milioane $. Feministele sunt împărțite: unele văd în ea o self-made woman, un top-model ce contestă standardele de frumusețe și un influencer dedicat cauzelor umanitare. Pentru altele, e o fată de bani gata, frumoasă datorită chirurgiei plastice și o afaceristă care uită să-și plătească muncitorii din Bangladesh. Polemicile se înmulțesc, o însoțesc și da, o îmbogățesc de fiecare dată. Kylie transformă în aur tot ce atinge: când pleacă în turneu de binefacere în America latină, nu uită să producă și filmul documentar al călătoriei.

Este Kylie Jenner o superwoman sau doar un produs de marketing ce simbolizează triumful superficialității? Răspunsul și-l dă fiecare singur. Câteva lucruri sunt însă certe: până la vârsta de 25 ani, a făcut deja doi copii și o avere de 700 milioane $. Pentru această fetiță ambițioasă, viitorul e un teren de joacă foarte prietenos.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
MACRON A IEȘIT LA ATAC
CÂTE LOCUINȚE DEȚINE TAYLOR SWIFT?
RECONSTRUCȚIA FACIALĂ A UNEI FEMEI DE 75.000 DE ANI
CEI MAI BOGAȚI OAMENI DIN SUA