De-a lungul timpului, Moldova a fost cucerită de câteva ori, în general cu multă violență. Dar Moldova e femeie: îi deschizi mult mai bine inima cu o vorbă bună și un zâmbet curat. Cea mai recentă putere care a cucerit Republica Moldova pare fragilă, dar e redutabilă. O cheamă Sandu, Maia Sandu.
Advertisment
La 49 ani, are încă privirea, silueta și coafura unei studente. Însă vorba aceea cu ”mâna de fier într-o mănușă de catifea” pare a fi fost scrisă pentru ea.
Pentru ca o femeie să ajungă președinte într-o țară atât de tradiționalistă, trebuie să înfrunte multe animale politice, dresate la școala Circului Mare din Moscova.
Recomandări
Maia a învățat însă de mică să se ferească de colți și de gheare: e fată de medic veterinar. De la mama ei profesoară a aflat că numai școala te ajută să-ți atingi obiectivele.
A studiat mai întâi management și relații internaționale la Academia de Studii Economice din Chișinău, apoi a absolvit John F. Kennedy School of Government la Universitatea Harvard.
Înainte de a se lansa în politica de acasă, a lucrat întâi la Banca Mondială de la Washington pe post de consilier.
Restul îl cunoști: a fost ministru al Educației, apoi prim-ministru.
Anul trecut, a câștigat președinția cu o platformă pro-europeană și anti-corupție. Adică pe sufletul ei. E poliglotă și se adresează minorităților naționale în limba lor.
Dar, atunci când e întrebată cum ar vota la un eventual referendum de unire cu România, nu se ascunde după formule avocățești: spune ”da”.
Da, domnule Miron Costin, ”nasc și la Moldova oameni”. Iar unii sunt chiar femei de cinste ale neamului.
Partenerii noștri