”Soluţionarea gravelor probleme sociale ale femeilor – salarizarea, condiţiile de muncă, traficul de femei şi de copii – poate fi realizată doar atunci cînd femeile vor deţine aceleaşi drepturi ca bărbaţii”. Pare un discurs din ziarul de azi? Ei bine, aceste cuvinte au fost rostite acum un secol în Austro-Ungaria de românca Maria Baiulescu.
Advertisment
Fată de preot, educată la școala germană și la Institutul Francez de Domnișoare din Brașov, Maria urmează exemplul mamei, colaboratoare a societății Reuniunea Femeilor Românce: sprijină mișcarea memorandistă și lupta națională, dar o leagă de emanciparea femeilor. Declară că ”viitorul unui popor e țesut de mâna harnică a femeii”. Pentru a ocoli restricțiile legilor maghiare ale educației, transformă orfelinatul Reuniunii în școală de menaj. Pe lângă deprinderi casnice, elevele învață aici literatură, cântec și dans românesc. Iritat de insistențele lui Brătianu, Bismarck spusese în 1877 că ”român nu e o naționalitate, ci o profesie”. Maria Baiulescu ar fi fost de acord. În plină maghiarizare forțată, școala ei este o adevărată fabrică de românism. În 1916, trece munții și ajută la Iași armata română și orfanii de război. După Marea Unire, devine președinta Uniunii Femeilor Române, pe care o va conduce până în 1935. Și-a găsit însă timp să fie și o cunoscută scriitoare și traducătoare. A publicat în Universul literar, Tribuna, Vatra și Familia. A ținut conferințe la Asociația Transilvană ASTRA. La redactarea Enciclopediei Române, Maria Baiulescu a fost singura femeie dintr-un colectiv de 200 bărbați. Pentru eforturile ei umanitare a fost distinsă cu Crucea Regina Maria, clasa I. Pentru contribuția la Marea Unire, a primit Medalia Ferdinand I.
Credeai că feminismul românesc e o modă de import? Uite că e o tradiție locală, veche de un secol și jumătate. Patriotismul Mariei Baiulescu anunța România de azi; feminismul ei, pe cea de mâine!