Pentru șoferii nervoși, femeia la volan este încă un subiect de glume. Însă lumea automobilă a încetat să mai fie un teritoriu exclusiv masculin. Dovada? Chiar General Motors are ca CEO o femeie: ți-o prezint pe Mary Barra.

Crescută într-o familie de origine finlandeză, Mary a studiat ingineria la Universitatea Kettering din Michigan. Ca să-și plătească studiile, la 18 ani lucra la uzina GM, unde inspecta fendere și capote.

Cu diploma în buzunar, a plecat apoi la Stanford, unde a obținut un MBA în 1990. S-a întors să lucreze la General Motors. În 2008, era deja vice-președinte, responsabilă cu ingineria și producția. A trecut la șefia resurselor umane, apoi la cea a departamentului de dezvoltare.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Trebuie să știi că responsabilitățile ei se exercitau nu într-o fabrică, ci la nivel global. În 2013, pentru prima oară în istorie, consiliul de administrație al General Motors numește ca CEO o femeie. Pentru domnii acționari, a contat însă că Mary Barra ocupase pe rând toate posturile, de la banda de montaj la conducerea diviziilor strategice.

Peste tot, fusese la înălțime. Decizia ei de a reduce numărul de platforme auto pentru modelele produse permisese grupului să rămână performant în fața competitorilor germani și japonezi.

Ca CEO, nu a ezitat să recheme în fabrică 30 milioane de mașini, pentru a rezolva o problemă de siguranță. A schimbat și cultura corporatistă învechită, încurajând muncitorii să semnaleze problemele. Cu ochii pe viitor, a introdus GM în competiția pentru automobilele electrice și cele autonome.

În 2017, a lansat Chevy Bolt EV, oferind – înaintea lui Tesla – un model electric cu autonomie de 200 mile, sub 40.000$. Da, o femeie i-a ținut piept marelui Elon Musk!  

Mary Barra este cel mai bine plătit CEO din Detroit. Cu 22 milioane $ pe an, ocupă locul 4 în topul revistei Forbes. Domnule șofer nervos, eu cam asta doream să știți despre cum conduc femeile…