Femeie, înainte de toate. Nina Cassian.

Renée Annie, fata domnului Mătăsaru din Galați, era curioasă, harnică și talentată. Era însă și evreică în România lui Antonescu. A ales să-și rescrie destinul, începând cu numele: Nina Cassian.
Ca orice adolescent, era revoltată de nedreptăți și scria poezii. În ilegalitate, partidul comunist avea un aer romantic iar propaganda sa promitea o lume mai bună. Trecând de la poezie la acțiune, Nina a hotărât să-i ajute pe cei care distribuiau manifeste.
Ajunși la putere, tovarășii au lichidat toate valorile lumii burgheze. Însă în domeniul culturii, nu prea aveau mulți intelectuali de promovat. Nina, fată de pension dintr-o familie înstărită, avea în dosar mențiunea ”origine socială nesănătoasă”. Însă ajutorul ei în anii războiului a contat. Poezia ei, remarcată și sprijinită de Tudor Arghezi și Ion Barbu, era însă de sorginte suprarealistă. Ziarul Scânteia a etichetat-o drept decadentă. Pentru a nu sfârși în închisoare, Nina a început să scrie versuri realist-socialiste. A făcut-o cu talent, devenind o vedetă a acelor ani de plumb.
Talentul ei mergea însă dincolo de cuvinte. Nina era și pianistă. A compus muzică de cameră sub îndrumarea lui Mihail Jora și Constantin Silvestri. Deceniul stalinist a trecut, însă cenzura nu. Nina Cassian s-a refugiat în literatura pentru copii. În cuvintele ei, era ”singurul loc în care metafora mai era permisă și imaginația tolerată”.
În 1985, aflată la New-York cu o bursă Soros, aude de arestarea și asasinarea prietenului ei Gheorghe Ursu. În jurnalul acestuia, Securitatea descoperea adevăratele ei gânduri despre regim. Cere azil politic în SUA. În cei 30 ani de exil, scrie în engleză, e publicată și recompensată. Își scrie și memoriile, ”Memoria ca zestre”. Ți le recomand, chiar dacă nu ești amator de poezie. Vei descoperi în ele puterea cuvintelor unei femei, într-o țară în care bărbații au tăcut timp de 50 ani.