Statele Unite s-au mândrit mereu că sunt țara care oferă oricui o a doua șansă. Visul american nu e doar o legendă, el încă funcționează: dintre poveștile de succes mai recente, cea mai fabuloasă este cea a lui Oprah Winfrey.

Fiica unei servitoare din Mississippi, era atât de săracă, încât copiii râdeau de hainele pe care bunica i le făcea din saci de cartofi. După ani de abuzuri sexuale, fuge de acasă la 13 ani. Rămâne gravidă, naște prematur, apoi pierde copilul. Se ține însă de școală și e prima în echipa de dezbateri. La 17 ani, este Miss Black Tennessee, ceea ce o ajută să obțină un job la un radio local. Restul este istorie. Din acel moment, numele ei devine sinonim cu recordurile de audiență: radio, televiziune, presă scrisă sau online, Oprah ridică orice media la stele!

Prin personalitatea ei energică, dar profund empatică, revoluționează formula obosită a talk-show-urilor și ajunge cea mai mare vedetă TV a Americii. Emisiunea ei e difuzată în peste 100 țări. Tot ce atinge se transformă în aur: când recomandă cărți, americanii se reapucă să citească; dacă joacă un rol la Spielberg, e nominalizată la Oscar… iar când Obama e candidat, experții evaluează susținerea ei la 1 milion de voturi! E prima femeie miliardar și cel mai bogat afro-american din secolul XX. A donat deja sute de milioane pentru educația copiilor săraci, victimele catastrofelor, ale rasismului și violenței.

Recomandări

MESAJUL LUI IOHANNIS DE PAȘTE
SFÂNTA LUMINĂ S-A COBORÂT LA IERUSALIM
POLIȚIȘTII CHINEZI, ÎN ILEGALITATE ÎN FRANȚA
SÂMBĂTA MARE E DEDICATĂ RUGĂCIUNII
FIREA ÎL PRINDE PE NICUȘOR DIN URMĂ
BLOOMBERG LANSEAZĂ GHID PENTRU ROMÂNIA

Cum îmi explic succesul ei? Când îți ia un interviu, Oprah chiar te ascultă cu toată ființa. A cunoscut toate durerile și poate chiar să plângă alături de tine. Femeile își folosesc dintotdeauna lacrimile ca să obțină ce vor, dar Oprah știe că ele îi apropie pe oameni. Dincolo de informație, emoțiile îi ajută să înțeleagă.
Oprah Winfrey a obținut tot ce poți imagina dintr-un singur motiv: a rămas mereu femeie, înainte de toate.