Membrii familiilor regale patronează multe fundații și opere caritabile.

Puțini însă se dăruiesc unei cauze atât de puternic, încât să forțeze admirația și recunoașterea Organizației Națiunilor Unite, așa cum a făcut Prințesa Laurentien a Țărilor de Jos.

Deși nu e aristocrată decât prin căsătorie, Petra Laurentien Brinkhorst provine din elita țării ei. Fiică a ministrului economiei, studiază în patrie, însă își dă bacalaureatul clasic… în limba franceză, tocmai la Tokyo, unde tatăl ei este ambasadorul Uniunii Europene!

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
MACRON A IEȘIT LA ATAC
CÂTE LOCUINȚE DEȚINE TAYLOR SWIFT?
RECONSTRUCȚIA FACIALĂ A UNEI FEMEI DE 75.000 DE ANI
CEI MAI BOGAȚI OAMENI DIN SUA

Urmează un master de științe politice la Queen Mary’s College din Londra, apoi altul în jurnalism în SUA la Berkeley. Se mărită în 2000 cu prințul Constantijn, fratele Regelui actual Willem-Alexander. Își face datoria de prințesă, oferind Coroanei trei copii, dar și implicându-se în activități umanitare.

Este președinta ONG-ului conservaționist FFI (Fauna and Flora International), dar cea mai mare contribuție a sa e în lupta împotriva analfabetismului. Rezultatele ei conving ONU să o numească ambasador special în 2009, însă marea ei satisfacție rămâne Premiul Major Bosshardt, numit după o altă olandeză, ofițer în Armata Salvării.

Pentru generația viitoare, Laurentien crează o fundație ce încurajează liderii corporațiilor să-i considere pe copii ca adevărații lor clienți. Azi, se implică și în război. Alături de primele-doamne ale Ucrainei și Germaniei, a lansat în septembrie 2022 inițiativa Better Time Stories pentru familiile despărțite de conflict: copiii refugiați primesc cărți ilustrate iar rudele de acasă se conectează într-o aplicație pentru a le citi poveștile cu glas tare. În cuvintele ei, oriunde ai fi, acasă înseamnă cei pe care-i iubești”. Zilele trecute, proiectul a atins primii 10.000 de familii participante.

Ca prințesă, Laurentien e o instituție ce vine din trecut. Ca activistă, e o profesionistă excelentă din prezent. Ca mamă, pune tehnologia viitorului în slujba copiilor. Alteță, eu mă înclin!