De Revelion, toți privim cerul înstelat. Unii iau decizii de viață, alții se gândesc la diferite cauze importante. Fie că îți dorești să trăiești mai sănătos sau că te rogi pentru pace și toleranță, cineva acolo sus îți zâmbește dintre stele: numele ei e Margherita Hack. Se naște la Florența în 1922. Copilăria sportivă îi aduce medalii la sărituri în lungime și în înălțime. Tot pentru înălțime o pregătește și facultatea de fizică a Universității din Florența: în 1945, în primele zile de pace, își prezintă lucrarea de diplomă despre Cefeide, stele variabile ce permit măsurarea distanțelor astronomice.

Lucrează întâi la Observatorul Universității din Florența. În 1964 devine prima femeie care conduce un observator în Italia, cel din Trieste. Rămâne acolo până în 1992, transformând instituția într-o referință astronomică mondială. Cercetătoare premiată, e și prima femeie italiană primită în Uniunea Astronomică Internațională. Dar pasiunea ei pentru știință e însoțită și de un puternic angajament social și politic. Margherita sprijină numeroase cauze progresiste și umanitare.

Celebră adversară a amestecului Bisericii Catolice în viața publică și privată, militează în favoarea cercetării nucleare civile, legalizării eutanasiei, avortului, căsătoriilor între persoane de același sex și drepturilor pentru imigranți. Vegetariană convinsă, nu uită nici ecologia și drepturile animalelor. Toți compatrioții o cunosc, fie că o admiră sau o disprețuiesc. Statul italian o decorează de două ori, pentru activitatea științifică și pentru cea socială. Când moare la 91 ani, numele ei e dat unui asteroid. Margherita Hack nu s-a mulțumit cu succesul profesional. Înaltele ei standarde științifice și morale i-au impus să se implice în societate.

Recomandări

SCHIMBĂRI LA HYUNDAI
FDA APROBĂ ZEPBOUND
CE E NATO FĂRĂ SUA?
FILIPINE IA TYPHON
DĂRUIEȘTE O PARTE DIN TINE!
CRĂCIUNUL E DESPRE BUNĂTATE

Când îți pui dorințe de Anul Nou, întreabă-te cum ai vrea să strălucești: în întuneric sau în mijlocul unei bolte înstelate? La mulți ani!