Hai sa recunoastem, acum dupa 30 de ani
Advertisment
Că ni s-a rupt de eroii și de veteranii noștri.
Sau de disidenţii și de câinii de pază ai democraţiei. Ne-am cam uitat în altă parte. Și inainte și după 89. E cam la fel ca atunci când întoarceţi capul în timp ce-și bate un descreierat copilul rebel pe stradă
Recomandări
Paul Goma, cel mai proeminent disident la epocii ceaușescu, nu a călcat în România de când l-a dat Securitatea afară din ţară. Și a murit la Paris. Disidenta Herta Muller, șvăboaica laureată Nobel, s-a jurat că nu mai calcă la București. Securiștii au vorbit anul trecut în Parlamentul Ro, la comemorarea a 30 de ani de la Revoluţie, despre curajul celor care au înfruntat gloanţele.
Comemorare pe care Meleșcanu a condus-o. Ca altădată pe Ceaușescu la avion. Anul ăsta n-am comemorat nimic. Avem negocieri pentru funcții. In schimb, au comemorat-o festiv ungurii. Da, Revoluția română, in Parlamentul de la Budapesta. In urmă cu câteva zile
Armata nici acum nu și-a cerut scuze pentru alea peste 13 milioane de cartușe trase pe străzi. Iar generalul Milea este nume de bulevard. In instanţă nu a fost decât un fost securist în 30 de ani. Iar acum e liber..
Fiul disidentului ucis de Securitate, Gheorghe Ursu, Andrei , e în pragul nebuniei după 30 de ani de procese în care n-a plătit nimeni pentru moartea tatălui său. Estimp, cel mai bine recompensat pensionar al statului nostru este un fost procuror comunist, șef de penitenciar, cu 740 de milioane lei vechi pe lună. Ei au pensii speciale. Noi, nu.
E clar că nu ne prea plac cei care luptă pentru drepturile noastre.
Și nici Regele, cel care in decembrie ’89 spunea Occidentului că e gata să revină. Se fac trei ani de când a plecat in regatul cerurilor.
Ne plac cumetriile cu cei puternici, înmormântările, mocangelile și circul. Atât.
Aaaaah, să nu uit: nici acum nu avem un Muzeu al Victimelor Comunismului…
Partenerii noștri