Habemus vaccinus. Începe sfârșitul pandemiei. O să crească economiile. O să ne pupăm din nou.

A venit  camionul cu doza simbolică de Crăciun. Bun. Trăiască Uniunea Europeană! S-ajungă la toată lumea. Vor veni 10 milioane de vaccinuri pe teritoriul Republicii și mai puțin de 30 % vor să-l facă. Alți 30 % vor să vadă dacă celorlalți vaccinați nu le cresc branhii. Președintele s-ar fi vaccinat primul, dar consilierii militari de care Johannis este pretorian gardat, l-au sfătuit să nu se bage in față ca Tăriceanu la permise.

Cei din linia întâi sunt primii, cei din populația vulnerabilă și personalul esențial, a fost opțiunea cea dintâi a țării.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
MICROSOFT LANSEAZĂ A.I. REVOLUȚIONARĂ
SCANDAL CU SÂNGE INFECTAT ÎN UK

Problema cea mai mare, după atâtea războaie civile româno-române, este Neîncrederea.  Cine să dea exemplu într-o țară în care nimeni nu are încredere în nimeni? 

Aleasa națională de propagandă a fost o „asistentă din popor”, Mihaela Anghel, care a declarat patriotic:  „Cred că a fost cea mai mare emoție. Am fost privilegiată că am fost aleasă să fiu prima vaccinată din această țară. Nu a durut absolut deloc.”

În Cehia primii imunizați au fost premierul și o veterană în vârstă de 100 de ani. 

În Israel, premierul. În SUA, președintele Biden. În UK, regina a stat la coadă și cică s-a vaccinat printre primii bătrâni ai țării.

La noi, aleșii sunt cei mai injurați oameni ai țării. Doctorii și sportivii sunt cei mai respectați..

În țara increderea in vaccinul Covid 19 este mult sub 40%, aș fi preferat să se vaccineze Arafat, Rafila, Cercel, Halep, Hagi, Liiceanu, Tudor Chirilă, dar și primii oameni in stat. Și vreo doi popi mari. Să fie un pact național al vaccinării. Un Front al Salvării Naționale!

Ca să fie bine ca să nu fie rău. Trăiască însănătoșirea la cap României!