Din cauza creșterii inflației cu mult peste așteptări, România se va confrunta în următorii cel puțin doi ani cu o creștere a dobânzilor la lei.

Chiar la începutul anului viitor, Banca Națională va majora din nou dobânda de referință, de la 1,75% la 2%, dacă nu chiar 2,25%. De asemenea, vor urma încă cel puțin 3-4 majorări de dobândă.

Analiștii cred că BNR va ajunge cu dobânda de referință la 3,5% la jumătatea anului.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

Economiștii de la Londra ai JP Morgan, cea mai mare bancă americană, cred că BNR va ajunge cu dobânda de referință la 5,5% cel puțin în 2023, dacă vrea să revină cu inflația de la 9% la 3%.

Clienții, în special persoanele fizice, încă nu percep creșterea dobânziilor și încă nu au văzut acest lucru în rata lunară de plată pentru creditele luate când vremurile au fost bune și dobânzile mici, chiar foarte mici.

Dar pe măsură ce vor trece lunile și dobânzile vor crește, și ratele lunare de plată vor deveni din ce în ce mai mari, și vor apărea întrebările și înjurăturile.

Așa că BNR ar trebui să pregătească piața mai bine pentru creșterea dobânzilor, iar băncile ar trebui să simuleze cu clienții diverse scenarii de creștere a dobânzilor, și cât vor fi ratele lunare de plată, ca să nu existe surprize ca acum un deceniu.