Fini sunt! Băncile sunt la cel mai bun profit semestrial, dar să vedem cum vor ieși din criză

Sistemul bancar din România, format din 34 de bănci, a raportat un profit de 5 miliarde de lei în prima jumătate din acest an, adică un miliard de euro, conform unei analize a Ziarului Financiar. Este cel mai bun semestru din istoria sistemului bancar din România.

Primele trei bănci, Banca Transilvania, BCR și BRD, au marcat un profit de 2,5 miliarde de lei, adică 50% din câștigul total.

Pentru bănci, primul semestru a fost foarte bun, pentru că a crescut ROBOR-ul de trei ori, ROBOR-ul fiind dobânda de referință pentru creditele acordate companiilor, dar și persoanelor fizice. Când este inflație, dobânzile cresc, iar acest lucru favorizează băncile.

Este adevărat că băncile au dat mai multe credite în prima parte a anului, când dobânzile nu erau atât de crescute. Plus că nu trebuie să uităm că IRCC, dobânda de referință la creditele ipotecare, are un decalaj de 6 luni, iar acum este la 2,56% față de un ROBOR de 8%. Deci cei care au împrumuturile în IRCC plătesc mult mai puțin față de cei care au credite cu ROBOR.

Dacă dobânzile la credite, în special pentru companii, cresc imediat cum crește ROBOR-ul, la depozite, la economiile atrase de la populație, dar și la depozitele pe care le au companiile, dobânzile au crescut mult mai încet.

Plus că băncile nu au fost așa de generoase cu dobânzile la depozite. Bineînțeles că au fost și excepții, când băncile au trebuit să plătească dobânzi de aproape 10% pentru companiile cu lichidități foarte mari.

Când economia va începe să scadă, ceea ce se va întâmpla și la noi, atunci vor începe și problemele pentru bănci: marjele se reduc, cererea de credite scade, plus că apar creditele neperformante, iar apoi pierderile din creditele care nu se mai pot recupera. Într-o economie, în business, nu avem numai câștigători, trebuie să existe și pierzători.

În criza anterioară, de acum un deceniu, 2008 a fost cel mai bun an pentru bănci, când au raportat un profit de 1 miliard de euro. Dar după aceea, pe măsură ce criza s-a instalat în piață, iar toată lumea a început să fie afectată, de la companii până la persoanele fizice, la orizont au apărut pierderile și pentru bănci.

2014 a fost anul de vârf, când sistemul bancar a raportat o pierdere totală de aproape un miliard de euro.
Să vedem acum cum va evolua sistemul în această criză.