Toate statele occidentale se confruntă cu scăderea natalității, nu numai România. Problema este că ritmul de scădere a natalității în România este mult mai mare, iar dacă acest trend se va menține, în 2050, când o parte dintre noi nu vom mai fi, România va ajunge să aibă numai 10-12 milioane de români.

Dacă la începutul anilor ‘90, în România se nășteau 314.000 de copii pe an, anul trecut s-au născut numai 180.000, mai precis 180.735, pentru că fiecare copil contează din ce în ce mai mult. Alfred Bulai, sociolog, a spus într-o discuție cu ZF, că statul român nu are o politică de încurajare a natalității, iar dacă are este prea puțin.

Avem o scădere severă a politicilor pronatalitate în România, sprijinul acordat pentru creșterea copiilor este nesemnificativ față de țările occidentale, iar acesta este un motiv pentru care tinerii români care au plecat la muncă în străinătate nu se mai întorc în țară, mai ales dacă au copii, a spus Alfred Bulai. Este adevărat că în lumea modernă de astăzi, cu toate tentațiile ei, fetele nu prea mai vor să facă copii prea repede. Așa se face că vârsta medie a mamei a crescut de la 22 de ani în anii ‘90, la 27 de ani acum, și va crește în continuare.

Dincolo de faptul că prin scăderea natalității sau prin prăbușirea ei vom rămâne din ce în ce mai puțini, toată această situație critică se va vedea în economie. La un moment dat, creșterea economică și recuperarea decalajului față de vest se vor opri pentru că nu mai are cine să muncească, nu mai are cine să consume, nu mai are cine să locuiască aici.

Guvernele și partidele politice trăiesc tot timpul pe termen scurt, așa că această situație critică de prăbușire a natalității în România nu pare să reprezinte o problemă pentru cei care sunt la putere astăzi. Așa cum nu a reprezentat o problemă pentru cei care au condus România.  Bebelușii nu votează.
 

Recomandări

CINE AR CANDIDA PENTRU ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA