Anul 2020 a fost de adaptare la închiderea economiei care a venit peste noapte și care în final a adus cea mai rapidă și mai violentă criză economică din istorie. Fiind mai bine-pregătite decât în criza precedentă, mai ales din punct de vedere financiar, companiile au încercat să se adapteze la noua realitate prin toate modalitățile, inclusiv prin celebra telemuncă, în care angajații au început să lucreze de acasă.

Băncile au înghețat plata ratelor la credit, iar guvernul a venit cu șomajul tehnic de care au beneficiat peste 1 milion de angajați, dar și cu amânarea plății unor taxe și impozite. În total, sumele depășesc 80 mld. lei.

Dacă economia a pierdut doar 5%, pentru că guvernul și-a crescut cheltuielile, generând și un deficit bugetar de 100 mld. lei, businessul din România, în special cel românesc, a pierdut pe medie 20% din afaceri, ceea ce la o cifră de afaceri de un miliard de euro/ zi înseamnă 200 mil. euro.

Recomandări

CUM MĂNÂNCI CUMPĂTAT?
FĂ O ȘCOALĂ CA ACASĂ
ATACURI ÎN SIRIA
ISRAELUL LOVEȘTE YEMEN
TRUMP ÎȘI NUMEȘTE AMBASADORII
JURNALIȘTI MORȚI ÎN GAZA

Chiar dacă economia va crește în 2021, revenirea nu va fi atât de rapidă, așa că pierderile din 2020 vor fi recuperate începând din a doua jumătate a lui 2022, asta în cea mai optimistă variantă.

Așa că de la perioada de adaptare, companiile trebuie să treacă la o perioadă de optimizare. Acesta este un cuvânt corporatist, pozitiv, care însă înseamnă că vine restructurarea, cu tăieri de costuri, pentru a ajunge la nivelul realist al veniturilor și al încasărilor. Bineînteles că acest lucru va însemna și reduceri de angajați, restructurarea pozițiilor și în final concedieri colective, acolo unde va fi necesar.

Cătălin Micu, partener la casa de avocatură Zanfirescu Racoți Vasile & partners spune că unul dintre sectoarele vizate de restructurări și de concedieri colective este cel de outsourcing, adică de servicii de suport prestate din România multinaționalelor din afară.

India și-a îmbunătățit infrastructura de telecomunicații și are costuri de 3 ori mai mici decât România.

Acesta este doar un exemplu, în mod cert vor urma și altele, pentru că firmele trebuie să se adapteze la realitatea curentă în care nu mai beneficiază de amânarea plății creditelor, taxelor și impozitelor. Așa că dacă auziți cuvântul optimizare, să știți ce înseamnă!