Toată lumea se întreabă când vor începe să scadă dobânzile la lei, că așa se aude și se așteaptă. Dacă nu se întâmplă ceva neprevăzut în lume, o altă criză, dacă marile bănci centrale vor începe să scadă dobânzile la dolari și euro, atunci și dobânzile la lei vor începe să scadă. Poate mai devreme decât așteptările, dar mai puțin decât așteptările. Deși inflația este pe trend de scădere, acest lucru nu ajută deloc economia României, care este în pierdere de viteză de la jumătatea anului trecut, iar acest tred va continua cel puțin în primul trimestru din acest an.

Pur și simplu acum nu mai avem prea multă muniție pentru a susține o creștere economică accelerată.  Fiscalitatea a crescut, vânzările au început să scadă, iar pe acest fond companiile au intrat într-o stare de alertă. Piața de construcții rezidențiale scade, cel puțin în București, și nu sunt semne de revigorare.  A crescut și TVA-ul la vânzările de locuințe noi de la 5% la 9%. Industria României este ținută pe loc de Germania și China.  Investițiile publice, motorul creșterii economice de anul trecut, vor susține și în acest an economia, dar să vedem de unde vine finanțarea.

Banii din PNRR ar trebui să se vadă mai mult în economie, asta dacă administrația publică va face ceva. Din păcate, iar aici este o decizie greșită, guvernul Ciolacu nu a mai majorat salariul minim pe economie de la începutul anului, creștere care ar fi susținut puțin consumul, care a pierdut puternic din viteză. Pe fondul scăderii economice, probabil că BNR va reduce mai repede dobânda de referință decât se așteaptă piața, dar nu va fi o scădere mare asftel încât oamenii să se repeadă la bănci să ia din nou credite. Pentru guvern, cel mai important lucru este să-și asigure finanțarea deficitului, iar asta se face plătind dobânzi mari. Așa că, dobânzile nu au cum să scadă semnificativ.  Dacă economia pierde din viteză, companiile nu au cum să majoreze semnificativ salariile. Așa că, cel puțin în prima parte a anului, să nu aveți prea mari așteptări.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT