Nu știm cât va ține conflictul militar din Ucraina. Dacă nu se va termina repede, criza de acolo va trece granița în România și din punct de vedere economic. Toată Europa va fi afectată, în frunte cu Gemania, principalul nostru partener comercial.

Din trimestrul a treilea al anului trecut, noi eram într-o reducere a activității economice, iar în T4 am intrat deja pe minus. În trimestrul întâi din acest an vom avea o nouă scădere economică, mai mult ca sigur.

Finanțele publice erau deja la limită înainte ca Rusia să atace Ucraina, iar acum se vor înrăutăți pentru că statul trebuie să crească cheltuielile de apărare cu 1,3 miliarde de euro,  cheltuielile cu refugiații de peste 1miliard de euro, ca să nu mai vorbim de cheltuielile pentru compensarea facturilor la gaze și energie, care vor depăși 3 miliarde de euro.

Șansa noastră, care din păcate nu este la mâna companiilor private, ține de PNRR și de miliardele de euro care sunt acolo.

Dar pentru a ajunge la acești bani, guvernul și administrația publică trebuie să îndeplinească mai multe condiții, iar istoria noastră cu fondurile europene nu ne este favorabilă.

PNRR dar și fondurile europene din noul exercițiu financiar, care în total înseamnă 100 de miliarde de euro în următorii opt ani, trebuie să fie planul de război al României pentru a face față acestei crize de la granița noastră, care ne aduce o scădere economică.

Cu dobânzi în creștere, cu o reducere a numărului de investitori, în special străini, de a cumpăra titluri de stat românești, bugetul nu are bani suficienți pentru a rezista în forma actuală dacă nu ia banii din PNRR.

Dacă tot avem un general la Palatul Victoria, poate guvernul și administrația publică vor face mai multe lucruri pentru PNRR și pentru fondurile europene din noul exercițiu financiar.

Recomandări

CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE
VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
RĂMÂNE TRUMP FĂRĂ IMUNITATE?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN
METROUL NU MAI BATE PASUL PE LOC