Într-o piață vestică care se confruntă cu valul 5 sau 6 de COVID și care afectează economia și businessul, o creștere economică de 4,6% în 2022, pentru România, cât vrea guvernul, este mai mult decât rezonabilă, chiar dacă inflația va fi de 6-7% sau chiar 9% în aprilie, când expiră plafonarea la gaze și energie.
Advertisment
Dobânzile la lei vor crește, dar să vedem până la ce nivel.
Dacă guvernul va reuși să se încadreze în parametrii macro-economici prezentați odată cu legea bugetului, businessul nu va pierde sânge anul viitor, chiar dacă în economie sunt ceva tensiuni. Cel mai bun lucru din tot acest peisaj maco-economic este stabilitatea cursului valutar leu/euro.
Recomandări
Guvernul se bazează pe un curs de 4,98 leu/euro pentru anul viitor, sub estimarea analiștilor, care se așteaptă la un nivel de 5,11 leu/euro în următoarele 12 luni. Chiar și așa, ar fi ceva extraordinar dacă am putea avea această stabilitate a cursului, care să compenseze creșterea inflației și creșterea dobânzilor.
Unde există semne de întrebare: capacitatea guvernului de a avea venituri în creștere cu 13% față de o creștere economică de 4,6%, fară să vină cu majorări de taxe și impozite. Iar a doua întrebare este legată de capacitatea administrației, începând de la ministere până la administrația locală, de a atrage și a gestiona banii europeni.
Dacă nu luăm acești bani europeni, statul nu va avea venituri și nu vor putea fi acoperite cheltuielile, care sunt în creștere cu 11% pentru anul viitor.
Dacă guvernul nu va lua bani europeni, încadrarea în parametrii se va face prin tăierea investițiilor.
Guvernul Ciucă promite investiții de 80 de miliarde de lei anul viitor, dar ele depind de execuția bugetară.
Partenerii noștri