Fini sunt! Cât e șpaga ca să lucrezi la stat? Cât se cere și cât se dă?

Dacă întrebi lumea unde ar vrea să lucreze, prima opțiune este la stat. Chiar și cei care lucrează în multinaționale, după 10 ani de presiune, de bugete și targeturi, în final tot ar spune că ar fi fost mai bine să lucreze la stat. Ar fi avut o viață mai liniștită.

Dar cât de costă să lucrezi la stat? Și pentru că posturile teoretic sunt limitate prin buget cât ar fi șpaga pe care trebuie să o dai?

Săptămâna trecută, DNA Bacău a anunțat că a pus în mișcare urmărirea penală și chiar a reținut un grup care ar fi fraudat un concurs de angajare pe o perioadă nedeterminată la Serviciul de Ambulanță din Tg.Neamț, adică undeva în țara asta, nu în prim plan, la București, la Cluj, la Iași, la Timișoara, ci la Târgu Neamț.

Opt angajați au vrut să treacă de la contractul pe o perioadă determinată pe care îl aveau, de asistent la Serviciul de Ambulanță, la un contract pe o perioadă nedeterminată, adică să rămână acolo până la pensie. Așa că, spune DNA, au dat fiecare 6000 de euro, adică în total 48.000 euro. Din acești bani, 40.000 euro trebuia să meargă la managerul Serviciului de Ambulanță care făcea angajarea și 8000 de euro la cea care organiza concursul.

Cred că astfel de cazuri sunt în toată țara, și nu numai în sectorul medical,  ci și în alte instituții de stat. Dacă dai 6.000 de euro pentru un post și ai acești bani, care nu sunt puțini, cam în cât timp îi scoți? Dacă ceri și iei 40.000 euro, care sunt bani foarte buni în orice țară din lume, îți dai seama că cei care lucrează la stat nu sunt chiar așa de săraci.

Bineînțeles că toți cei implicați în acest caz sunt nevinovați până la o condamnare definitivă. Dar măcar să știm și noi cât se cere și cât se dă ca să lucrezi la stat, într-o poziție care nu este de top și nici într-un oraș de primă ligă.