În loc să aprobe reforme economice rapide, PNL vine cu lupta internă între Cîțu și Orban iar USR nu a găsit o temă mai arzătoare decât cea a necesității schimbării buletinelor

Guvernul Cîțu, format din PNL și USR-PLUS cu suportul UDMR, trăiește din revenirea economică peste așteptări care le-a adus partidelor o liniște politică. Dar pe fondul aceste euforii, guvernarea de dreapta nu prea a făcut mare lucru, iar reformele, cel puțin cele legislative, au rămas pe hârtie.

Chiar Dacian Cioloș, unul dintre șefii USR-PLUS, recunoaște acest lucru. Premierul Cîțu dă vina pe Parlament, acolo unde dușmanul lui, Ludovic Orban, controlează lucrurile.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA

Celebrul program PNRR de 29 mld. euro, care ar trebui să scoată economia și zona rurală din sărăcie, este pe undeva pe la Bruxelles, fiind așteptat să revină la București cu refacerea unor capitole. Asta înseamnă alte luni de întârziere.

Birocrația administrativă, economică și politică nu s-a redus cu nici un pas, ci dimpotrivă, feudele PSD au fost înlocuite cu cele ale PNL iar cele ale USR-PLUS se formează acum cu un grad de competență extrem de redus, dacă nu chiar de incompetență. Deși poate atrage investiții de miliarde de euro care să reînvie și industria chimică, Legea Gazelor din Marea Neagră a rămas pentru la toamnă.

Listarea companiilor de stat la Bursă care ar atrage investitori, atât străini cât și români, mai poate să aștepte o tură, de ce atâta grabă?

Programele de susținere a companiilor mici și mijlocii încep să se piardă pe drum. Nimeni nu mai știe ce Măsură se mai discută pe la Ministerul Economiei.

Problema pensiilor speciale nu a fost tranșată nici după aproape 2 ani de guvernare.

Piața muncii rămâne în continuare rigidă și birocratică, ceea ce nu are darul de a atrage mai mulți oameni dornici să muncească.

Conform unui studiu regional, Bucureștiul este pe locul 67 în lume între orașele potrivite pentru antreprenori. Deși avem o libertate economică destul de ridicată, numărul de zile pentru a fonda o companie este de 20, față de 4,5 la Londra.

Cu toții ne lăudăm cu IT-ul din România, dar la ecosistemul tech suntem cu mult sub topurile mondiale.

Cei care au dat voturile guvernării de dreapta au făcut-o în speranța unor reforme, cel puțin economice, mult mai rapide. Degeaba avem o revenire economică peste așteptări, acaparată în principal de multinaționale, dacă birocrația a rămas la fel.

În timp ce reformele nu se văd, PNL este ocupat cu alegerile interne unde premierul Florin Cîțu încearcă să-i ia locul președintelui partidului, Ludovic Orban.

USR-PLUS nu a găsit altă inițiativă legislativă decât aceea a schimbării buletinelor în care să nu mai fie trecută adresa posesorului justificând că prin asta se reduce birocrația.

Suntem în plină vară și parcă în acest prim an de guvernare liberală nu prea s-a întâmplat mare lucru din punct de vedere al reformelor promise în programul de guvernare și în campania electorală.